Proiecte noi de producție de energie regenerabilă, în special parcuri fotovoltaice, cu putere instalată însumată de aproape 1.600 MW, au primit aviz tehnic de racordare (ATR) de la Transelectrica luna trecută, relevă date analizate de Profit.ro.
Grupul german de dezvoltare, construcție, operare, mentenanță și service de parcuri eoliene WPD, unul dintre pionierii industriei mondiale de profil, înființat în 1996, activ în 31 de țări și având peste 4.000 de angajați pe plan global, pregătește un parc eolian de peste 500 MW în Bucovina.
Investitorii se tem, evident, că investițiile lor în active energetice din Ucraina vor ajunge ținte ale inamicului rus. Și totuși, aceste incertitudini par a putea fi compensate cu avantaje de negăsit în Occident, cum ar fi autorizațiile acordate pe repede înainte, costurile investiționale semnificativ mai mici, precum și șansa de a intra devreme pe piața ucraineană emergentă a energiei, cu un potențial de viitor extrem de promițător.
Ministerul Energiei derulează în prezent o analiză cu privire la povara administrativă și la blocajele birocratice din legislația și practicile de avizare și autorizare a proiectelor de producție de energie regenerabilă, în scopul ușurării și accelerării acestora, însă pentru reușita acestui demers este nevoie ca și alte instituții publice să se implice, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja, la Maratonul Economia Sustenabilă de la PROFIT NEWS TV.
Compania suedeză OX2 AB, cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene onshore din Europa, a obținut avize tehnice de racordare (ATR) pentru întreg portofoliul de proiecte de profil din România, cu putere instalată cumulată de 572 MW, și discută cu investitori pentru a încheia prima tranzacție locală.
Avize tehnice de racordare (ATR) pentru proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă eoliană și solară cu putere instalată însumată de peste 1.000 MW (1.082 MW) au fost emise luna trecută, din care grosul (aproape 917 MW) în fotovoltaic și 165 MW în sectorul vântului, relevă date analizate de Profit.ro.
Reglementările vor fi modificate din cauza numărului foarte mare de proiecte noi de construire de unități de producție de energie electrică, în special regenerabilă, în care sunt incluse și cele ale prosumatorilor, cu putere instalată însumată ce copleșește capacitatea de integrare a rețelelor de transport și distribuție, ce au nevoie de investiții masive pentru creșterea acesteia.
De asemenea, patru firme controlate majoritar de către omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, supranumit "regele eolienelor", au primit avize pentru tot atâtea proiecte de centrale eoliene în Constanța.
INVL Sustainable Timberland and Farmland Fund II, care investește în păduri și terenuri, al cărui portofoliu de investiții este administrat de INVL Asset Management, cea mai mare companie de gestionare a activelor din Lituania, cumpără aproape 1.400 de hectare de pădure în România.
Transelectrica va putea atribui contracte de lucrări fără licitație, prin simplă negociere, va putea primi autorizații de construire și demolare fără documentații de urbanism și amenajare a teritoriului, va putea expropria prin procedură accelerată terenurile necesare proiectelor sale și va putea scoate sau ocupa, în același scop, terenuri din fondul forestier fără nici un fel de costuri.
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a încheiat un acord cu o bancă austriacă pentru un împrumut de 25 milioane euro, destinat finanțării de investiții în proiecte fotovoltaice românești.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a emis în septembrie și octombrie avize tehnice de racordare (ATR) pentru proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă eoliană și solară cu putere instalată însumată de aproape 1.300 MW (peste 1.288 MW), din care 844 MW în fotovoltaic și 444 MW în sectorul vântului.
El s-a referit la persoanele și entitățile care achiziționează terenuri ce se pretează la astfel de investiții și fac cereri de avize tehnice de racordare (ATR) la Transelectrica și la operatorii de distribuție, fără a intenționa însă cu adevărat să implementeze proiectele pentru care cer ATR, ci pentru a le vinde ulterior jucătorilor specializați din domeniu.
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a atras 4,5 milioane de euro de la investitori pentru construcția de parcuri solare în România și Polonia.
Procesul de obținere a tuturor autorizațiilor necesare punerii în funcțiune de noi capacități de producție de energie din surse regenerabile este anevoios și durează mult, deși s-au făcut unii pași pentru simplificarea procedurilor, ceea ce descurajează potențialii investitori, a transmis Consiliul Concurenței, în urma unui studiu pe această temă.
Fondul de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a strâns 5 milioane de euro de la investitori pentru construcția de parcuri solare în România și Polonia.
Dezvoltatorul american de proiecte de energie regenerabilă Ameresco, printre cei mai mari integratori de tehnologii ecologice, vrea să își extindă prezența în Europa, vizând proiecte cu o capacitate totală de peste 1,5 GW, inclusiv în România.
Comisia Europeană a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) că alocările de fonduri UE prin programul REPower EU, de creștere a independenței energetice a Uniunii în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei, prin care România poate accesa peste 1,4 miliarde euro, trebuie să respecte regulile ajutorului de stat, să fie efectuate prin proceduri competitive și să nu se limiteze la selectarea directă a anumitor companii, se arată într-un document guvernamental.
Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (FII3M), creat de Polonia și România, a semnat o investiție inițială de 150 milioane de euro în R.Power, cel mai mare dezvoltator independent de proiecte fotovoltaice din Polonia, fonduri ce vor sprijini dezvoltarea companiei pe piețele europene, inclusiv în România.
Fondul INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a încheiat un acord pentru achiziționarea unui proiect de parc fotovoltaic de 174 de megawați (MW) în România. Se estimează că investițiile totale în proiectele fondului în România vor ajunge la aproximativ 350 de milioane de euro.
Compania daneză de energie regenerabilă European Energy AS (EE), intrată pe piața locală în urmă cu un an, are în curs de dezvoltare în România proiecte de producție de profil cu putere instalată cumulată de 935 MW, din care 810 MW în parcuri solare și 125 MW în parcuri eoliene, primul proiect de parc fotovoltaic, de 20 MW, fiind gata pentru a fi construit, cu lucrări programate să înceapă în 2023.
Fondul INVL Renewable Energy Fund I, administrat de INVL Asset Management, cea mai importantă companie de gestionare a activelor din Lituania, a semnat un acord pentru achiziția a șase proiecte fotovoltaice în România, cu o capacitate totală de aproape 103 MW.
Compania de producție de energie regenerabilă Enel Green Power a fost singura divizie românească a Enel care a terminat pe plus primul trimestru al anului, cu un profit de 57 milioane euro.
Compania israeliană Nofar Energy, parteneră cu conaționalii de la Econergy la construirea parcului solar de la Rătești, Argeș, a preluat recent un nou proiect fotovoltaic, de astă dată din județul Giurgiu, ce vizează inițial o putere instalată de 169 MW, care ar putea fi ulterior extinsă la 400 MW.
Grupul portughez EDP Renováveis (EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume și unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte de profil din România, se află în faza aprobării documentației de mediu pentru proiectul construirii unui nou parc eolian în România, cu putere instalată de până la 70 MW, amplasat în comuna Negrilești din județul Galați, și preia mai multe proiecte de centrale fotovoltaice și eoliene din județele Timiș și Bacău.